Strategia ODA.

Pentru a putea dezvolta o relatie de parteneriat durabila cu autoritatile publice in vederea implementarii eficiente a politicii de cooperare pentru dezvoltare, organizatiile societatii civile din Romania, membre ale FOND sustin urmatoarele elemente:

 

– alocarea unui buget pentru cooperarea internationala pentru dezvoltare inca din 2007 si respectarea angajamentelor internationale ale Romaniei, in conformitate cu prevederile Legii nr. 404 adoptate de Parlamentul Romaniei in octombrie 2006, cu ocazia primei rectificari bugetare din anul fiscal 2007.

un proces transparent de programare a politicii de cooperare pentru dezvoltare de catre MAE si sustinerea unui cadru pozitiv de consultare cu organizatiile societatii civile interesate, inclusiv cu cele din tarile tinta.

consultarea societatii civile de catre MAE in procesul de creare a unor mecanisme de finantare a programelor de asistenta pentru dezvoltare care sa permita participarea organizatiilor neguvernamentale in implementare acestora, in spiritul unui parteneriat real si al constientizarii faptului ca atat societatea civila cat si autoritatile publice urmaresc acelasi scop: o actiune externa pozitiva a Romaniei, bazata pe alocarea eficienta si competitiva a resurselor, in vederea unui impact maxim in planul cooperarii internationale pentru dezvoltare;

credem ca este important ca atat MAE roman cat si Parlamentul Romaniei sa sprijine initiativele sectorului neguvernamental, cel mai eficient mod de implicare a Romaniei in programe de asistenta pentru dezvoltare, si sa sustina dezvoltarea capacitatii organizatiilor societatii civile autohtone de a desfasura proiecte in sfera cooperarii internationale pentru dezvoltare. Romania poate evita astfel sa ramana doar un contributor net la bugetul Uniunii pentru asistenta pentru dezvoltare, si poate deveni ea insasi capabila de a-si impune prioritatile in alocarea fondurilor pentru dezvoltare;

o implicare mai puternica a Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Educatiei si a Parlamentului Romaniei in sustinerea activitatilor organizatiilor neguvernamentale de educatie pentru dezvoltare si (in)formare a opiniei publice privind importanta constientizarii problemelor cu care se confrunta statele mai sarace ale lumii, a influentei pe care acestea o au asupra noastra si a rezultatului actiunilor fiecarui cetatean roman.

intentionam sa dezvoltam colaborarea cu Comisiile de politica externa a Parlamentului Romaniei si cu euro-parlamentarii romani de la Bruxelles in vederea sustinerii politicii romane de cooperare pentru dezvoltare si a cresterii vizibilitatii Romaniei in aceasta sfera.

 

Anunțuri