Asociaţia ORICUM pentru Educaţie, în parteneriat cu Consiliul Tineretului din România, Asociaţia Pro Democraţia, Autoritatea Naţională pentru Tineret şi Ministerul Afacerilor Externe lansează proiectul Delegat de Tineret la Naţiunile Unite.

Delegat de Tineret la Naţiunile Unite este competiţia naţională prin care doi tineri, un băiat şi-o fată, cu vârsta cuprinsă între 18 – 25 de ani pot deveni reprezentanţi de tineret şi pot face parte din misiunea oficială a României la Naţiunile Unite, în cadrul Adunării Generale şi a Comisiei pentru Dezvoltare Socială în anul 2008-2009.

Tinerii care sunt interesaţi de problematica ONU, cunosc limba engleză, activează în asociaţii de tineret, sunt creativi şi realişti se pot înscrie în competiţie completând formularul on-line pe care îl pot găsi pe site-ul www.unyouthdelegate.ro. Ultima zi de depunere a aplicaţiilor este 31 aprilie.

Între 1 – 4 mai, juriul format din reprezentanţi ai Asociaţiei ORICUM pentru Educaţie, Consiliului Tineretului din România şi Asociaţiei Pro Democraţia jurizează, conform criteriilor de concurs, aplicaţiile scrise şi selectează 16 semifinalişti. Pe 6 mai au loc interviurile telefonice cu cei 16 semifinalisti, fiecare interviu având o durată de maxim 15 minute. Pe 7 şi 8 mai, un juriu extins va selecta cei 6 finalişti ai competiţiei. Acesta este alcătuit din: Bianca Neşiu Bedreag (Preşedinte Consiliul Tineretului din România), Constantin Mârza (Coordonator de Programe Asociaţia Pro Democraţia), Corina Murafa (Director Executiv Asociaţia ORICUM pentru Educaţie), Victor Ionescu (Director Direcţia Relaţii Internaţionale, Autoritatea Naţională pentru Tineret), Claudia Iatan (Coordonator Platformă Federaţia Organizaţiilor Non-Guvernamentale pentru Dezvoltare), Cristina Bălan (Director Executiv Adjunct, Centrul de Informare al ONU în România), Mirela Donciu (Secretar Ministerul Afacerilor Externe, Direcţia ONU/Instituţii Specializate) şi un expert dezvoltare sustenabilă din cadrul ABN Amro.

Pe 13 mai va avea loc dezbaterea finală a competiţiei Delegat de Tineret la Naţiunile Unite. Cei 6 finalişti, 3 fete şi 3 băieţi, se vor întrece pentru a dovedi care dintre ei merită să-i reprezinte pe tinerii români la cel mai înalt nivel.

Mai multe informaţii despre calendarul competiţiei, componenţa juriului şi regulamentul de participare puteţi afla pe www.unyouthdelegate.ro.

Sursa informatiei: www.oricum.ro

Anunțuri